Proiectele de investiție au drept scop îmbunătățirea condițiilor de trai ale comunităților locale prin proiecte care sprijină dezvoltarea economică și socială;
Consil PRIM își axează activitatea pe prestarea serviciilor de consultanță pentru toate Autoritățile publice locale de nivelul I, II, din Republica Moldova, în domeniul atragerii investițiilor în buget. Respectiv suntem responsabili să identificăm finanțatorul care urmează să finanțeze obiectivul sau domeniul eligibil de care are nevoie APL.
La solicitarea APL, compania Consil PRIM, prin intermediul departamentului de scriere a proiectelor investiționale pregătesc dosarul de aplicare dar și acordă suportul necesar la depunerea acestuia.